Quiel-Brown

You must look within for value, but must look beyond for perspective. (Denis Waitley)

Ritm și inimă

 

O văd în fiecare zi.  În același loc, aceași oră, așteptând.

 

Mi-a spus cineva că își pierduse fiul într-un accident; că fusese o vreme când te puteai înțelege cu ea.

O privesc și mă doare. Se uită în gol și simți că mintea ei nu mai poate da un sens acelei așteptări. Nu mai pune întrebări și nu  dă răspunsuri.

Cândva durerea ei se filtra prin gânduri, cuvinte, plâns. Acum nu a mai rămas decât o așteptare lungă, pe care o poate interpreta doar inima.

Așteptarea ei e inimă. Durerea ei e inimă. Întelegerea ei e inimă.

Și precum bătăile inimii ei se întoarce mereu la același moment, în același loc, la aceeași oră.

O privesc și mă doare. Inima omului răspunde inimii omului.

Un prieten încercase să îi vorbească, să o mângâie; se speriase când  a început brusc să strige la el.

tuning-fork-250x150

Nu mai are nevoie de cuvinte. Nu le mai înțelege, nu le mai poate cântări conotațiile. Doar inima poate înțelege o inimă.

 

Nu am curajul să mă potrivesc ritmului ei.

Mi-e teamă ca dezbrăcat de cuvinte și înțelesuri nu te voi mai auzi. Nu te voi mai pricepe.

Voi umbla printre oameni și voi râde și voi plânge.

….

Trec mai departe. Îi voi vorbi mâine.  Și ea va striga la mine…

Tu rămâi…

 

Inimile sunt un câmp de bătălie al sufletului. Presărat din când în când cu trupuri moarte  și gânduri teribile.

 

Îmi doresc câteodată să nu mai simt viața altuia în sângele ce îmi curge prin vene.

Să nu mai simt bătaia unei inimi ce nu îmi aparține.

Îmi doresc să nu mai văd dincolo de orice privire o conștiință vie.

 

85b81f097685352311f68d913d6c1245

Îmi doresc câteodată ca tu, omule, să rămâi un strain. Să nu mă simt responsabil de tine.

Să nu te mai iubesc.

Sa nu te mai am în puls. Ci în plus.

 

Îmi doresc să aleg. Unul, doi.

Și să le spun: tu.

Tu rămâi…

 

Frunze

Ne definim în fiecare clipă a vieții. Ne reinventăm cu fiecare minut ce ne scurge invariabil spre un intim si de neevitat moment al întâlnirii cu Transcendentul.

Devenirea noastră e o stradă cu sens unic pe care nu te poți întoarce. Amintirile sunt un compromis, singurul pe care îl avem în încercarea de recuperare a timpului pierdut; ca orice compromis ele își cer tributul: fiecare minut de amintire te costă un minut de prezent…

Timpul se scurge în noi și noi ne scurgem în timp.

Precum copacilor, toamna devenirii ne scutură crengile. Cu fiecare frunză ce cade rămânem mai goi și după o vreme renunțăm să le mai numărăm; știm ca la capătul trecerii noastre prin timp, în momentul Acela, nu vor mai fi destule să ne coasem un șorț…

Să ne ascundem.

Commentarii

comentarii

 

 

Control

Controlul e o himeră. Iluzia omului ce nu se lasă “surprins” de revelații. Refuzul de a vedea…dincolo.

Dincolo de sentimentele ce le știm și ni le asumăm ordonat.

Dincolo de așteptările cântărite în grija unui echilibru definit de către noi. Definirea în sine o supunem unei constante modificări, atenți să potrivească mereu în matricea mereu mișcătoare a sinelui nostru.

….

Pentru prima oară de când îl cunosc nu zâmbea. Omul mereu jovial, mereu bine dispus stătea acum înaintea mea cu privirea resemnată, uimită. Umerii îi erau aplecați și îmi răspundea tâmp la întrebări…ce nu i le puneam.

L-am întrebat ce e cu el. A tăcut câteva clipe înainte să înceapă…

Prietenul lui avuse un atac cerebral.

Îmi povestea des despre prietenii lui, despre aventurile lor de o noapte, de o zi, de-o viață; acum unul dintre ei zăcea în patul unui spital, pe jumătate paralizat. Părea să gandească altfel, să vorbească altfel. Era îngrozit să constate că prietenul lui devenise peste noapte…altcineva.

Dar nu trasformarea aceasta îi furase cu adevărat liniștea, ci faptul că ea se petrecuse în noiembrie. Anul trecut, în noiembrie murise fratele lui la vârsta de 39 de ani. Cu doi ani înainte de tragedia aceasta, tot în noiembrie, avusese el boala vieții lui.

11 a 11-a 2011 murmură er perplex…

Acceptase primul 11 cu stoicism și după câteva zile părăsise spitalul în ciuda sfaturilor doctorului.

Trecuse peste al doilea 11 cu greu; refuzase gândul ce încercase să îl piardă.

Acest noiembrie l-a aruncat însă în gol. Presimțirea sumbră a unui blestem l-a adus în fața necunoscutului, a unei realități incomode ce-i păruse până acum o aberație.

Ideea existenței acelui ceva dincolo de percepția lui îl jefuia de control. Îmi spunea că se gândise pe mașină la religie. Crezi că… începu el, dar nu mai termină propoziția.

……

Controlul e o iluzie.

Iluzia omului ce nu se vrea surprins de revelații.

Commentarii

comentarii

Sânge și miel de Paște

Orice atribut al naturii lui Dumnezeu Îl definește total, fără rezerve, în deplinătatea lui, în perfecțiune.

……..

În visul meu auzeam urlete de groază.

Dar chiar înainte de ele știam că ceva teribil se întâmplase. Brusc, parcă de nicăieri și totuși de pretutindeni aerul se umpluse cu o senzație de neînțeles. Ceva la limita simțurilor, o impresie indefinită
se revărsa și umplea totul. Părea că trece prin mine, că devine parte din mine. Simțeam că undeva o știu, o recunosc, dar nu e nimic de prins.

Părea că aerul se umpluse de stare…

Afară strigătele continuau, dar paradoxal, pe măsură ce ele continuau inima mea se umplea de liniște. Simțeam pace.

M-am apropiat de fereastră și am privit afară: în stradă era o mulțime de oameni strigând și implorând.

În grupuri mai mici  sau câte doi își turnau unii altora apă, frecându-și frenetic palmele și fața. Îngroziți, păreau extrem de apăsați de așteptarea iminentă a ceva, a cuiva. Așteptarea lor plină de
spaimă îmi părea înțeleasă, fără să știu de ce.

Deodată, icnind inuman cineva urlă: VINE!!!

Am ieșit în stradă…Voiam să înțeleg.

Și…deodată s-a făcut liniște. M-am uitat la oamenii ce mai devreme urlau și ei se uitau la…la…mine!?

Cei din fața mea aveau ochiii holbați, mă fixau în tăcere.
Înspăimântat și acum tăcut unul dintre ei a ridicat mâna arătându-mă cu degetul. Ca la un semn zeci de mâini și degete s-au ridicat ca să mă arate acuzator.

M-am privit și eu și abia atunci…am văzut. Eram plin de sânge…

……..

În stradă era o mulțime de oameni, strigând și implorând. Stăteau în rând în spatele lui Pilat și își spălau mâinile în apă.

……..

Tremur. Tremur de groaza Sângelui curs și nerevendicat de nimeni.

Tremur de groaza Sângelui ce a plătit primul și ultimul păcat al unor oameni ce niciodată nu se vor întoarce să se spele.

Tremur de groaza omului ce prea târziu va înțelege: dreptatea lui Dumnezeu nu e negociabilă.

Commentarii

comentarii

Oameni (1)

Fiecare plimbare printre oameni este o saga a sufletului. E o aventura magica, o “calatorie” ce nu lasa niciodata inima la fel.

Orice om e purtatorul unui destin, a unei povesti aparte, misterioase si unice asupra careia doar el singur are,exhaustiv, dreptul si posibilitatea de a o interpreta si intelege.

Te uiti in ochii lui incercand sa furi ceva din aceasta poveste. Ceea ce omul lasa sa transpara, ganduri si franturi de sentimente ce i se scurg printre degetele auto-controlului sau lipsa lui.  Vrei, nu vrei o parte din cine esti si ce porti cu tine se pierde in orice privire schimbata intre tine si strainul ce trece in directia opusa pe acelasi trotuar.

Identitatea ta e ca un morman de nisip uscat pe care incerci sa il strangi fir cu fir langa tine; mereu se va scurge o parte din el.

Ne tradam in fiecare miscare pe care o facem, in fiecare gest pe care il afisam voluntar sau involuntar, in fiecare cuvant ce il rostim. In fiecare atingere. Precum nisipul, vom lasa intotdeauna “fire” in urma, indiferent cat de mult am incerca sa pastram totul doar pentru noi. Cineva, undeva, candva va duce cu el, cu ea mai departe o frantura din poveste, si va incerca sa ii dea un sens.

Nu va reusi, pentru ca nisipul scurs din povestea vietii tale nu poate fi interpretat fara tine.

Sunt clipe in care franturile furate din identitatea cuiva starnesc in noi adevarate furtuni…Furtuni ce nu se potolesc niciodata sau doar atunci cand avem posibilitatea, privilegiul si dreptul de a intelege mai mult din cel care le-a declansat. Cand palmele se vor deschide voit sa te imbogateasca cu o noua poveste.

Momentul poarta in el tragicul unei transformari invariabile. Nu vei mai putea niciodata sa fii cine ai fost.

Commentarii

comentarii

Mort de batranete

“Mort de batranete”. Asa scria pe biletelul lasat in urma de tanarul de 21 de ani…Un tanar rispit fara frau in toate pornirile, pana cand sufletul i-a devenit un puzzle pe care nu a mai reusit sa il reconstruiasca. Erau prea multe piese, prea disparate, si el nu avea suficient timp sa caute logica. Nici nu mai putea.

Ajungi la un moment dat cand “timpul nu mai are rabdare” cu tine, cu atat mai mult cu cat e vorba de un timp trait in suflet. Si platit scump tot in suflet.
Singura moneda de schimba pe care o accepta natura noastra.
Lumea e plina de tineri imbatraniti mult prea devreme, nascuti in filosofia necugetatorilor , si pierduti inainte sa apuce sa inteleleaga, sa gandeasca un sens. Imaginea primeaza asupra cuvantului, si instinctul asupra sentimentului. “Daca iti place, fa-o”….

Sexul a devenit “simbolul”. Peste tot se face apel la el, de la reclame, la arta. Si cu toate acestea generatia aceasta nu stie mai multe, ci este si mai dezorientata, si mai frustrata sexual decat oricand. “Am de gand sa ma distrez”, au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit azi de la un adolescent. Nu te distrezi, mori. Mori inainte sa stii ce se intampla, si n-o sa intelegi asta decat atunci cand o sa te trezesti intr-o diminiata cu un gust de “beton”, de asflat mental. N-o sa mai simti vreun altul, si s-ar putea sa nu mai poti rezolva puzzle-ul tau; piese lipsa, sau un timp fara rabdare, care loveste atunci cand si unde esti mai vulnerabil.

Merita? Disciplineaza-ti dorintele. Canalizate corect, ele sunt un dar. Un “primum movens” care poate face din tine un invingator, o invingatoare. Fii diferit. Nu te lasa contaminat de o mentalitate pervertita, care iti cere tot, si te lasa la urma cu cenusa in maini, si fara un sens in viata. Miza e prea mare, si rasplata celor care au curajul sa mearga in sens invers e pe masura. A lua cu ambele maini fara discernamant nu e elixirul vesnicei tinereti, ci e o nebunie, un drog, a carui dependenta o sa te duca unde nu stii acum, o prapastie fara fund cu pereti abrupti.

Ai curajul sa fii diferit. Ai curajul sa fii altel. Ai curajul sa fii inocent.

Commentarii

comentarii

Quiel-Brown's blog © 2015 Frontier Theme