Quiel-Brown

You must look within for value, but must look beyond for perspective. (Denis Waitley)

Vorbește-mi în zori

Spread the love

 

Sunt foarte puține voci care tulbură liniștea în zori. Și o fac: o tubură. Le aud din  când în când.

Deranjant de obosite spunând și nespunând ceva. Oameni pe jumătate adormiți așteptând să tacă. Și totuși vorbind…

Sunt însă și mai puține cele care deși le auzi se integrează perfect în taina acestui moment  de virginitate al zilei.

 

Sunt vocile îndragostiților.

 

S-au așezat lângă mine parcă fără să ma remarce.

(Nu mă văd pentru că ochii mei sunt închiși?

Mă gândesc ca pe un anumit palier logica “capului în nisip” are un anumit sâmbure de adevăr: de îndată ce închizi ochii  ești integrat într-un decor oarecum amorf. Privesc, deci exist)

Vorbesc între ei și remarc pentru prima oară ca intonația unui îndrăgostit autentic are ceva aparte: e monotonă, fără elaborări retorice și lipsită de orice colțuri. Parcă vocea ar fi înnadins curățată de orice ar putea să înțepe, să rănească. Precum o mângăiere.

Ea vorbește rar și atent. Am senzația că fiecare cuvânt care îi iese de pe buze e chemat înapoi să fie liniștit. Și trimis iar, mai blând.

Monologul-conversația lor se desfășoară unidirecțional și până la capăt. Nu se întrerup. Nu pare așa de important mesajul în sine ci sinele.

Totul respiră vulnerabilitate; dacă ai atinge un îndrăgostit în timp ce vorbește l-ai răni direct în suflet.

Nu îmi pot reține zâmbetul. Se naște natural în mine.

 

Dumnezeu vorbea cu Adam în zori…

 

Commentarii

comentarii

Updated: July 22, 2015 — 6:15 pm
Quiel-Brown's blog © 2015 Frontier Theme